CU CAVALERIA PE FRONTUL DE EST (continuare)

9 aprilie, 1942
                    De dimineaţă a început să bată artileria noastră atât de tare, încât părea automată. Nu mai văzusem aşa ceva de când a început războiul. Acţiunea se petrecea în partea dreaptă, în sectorul în care ai noştri luptau alături de nemţi.
Băieţii noştri erau susţinuţi de un tren blindat, capturat de la ruşi, alcătuit dintr-o locomotivă şi un vagon dotat cu mitraliere şi tunuri. Trenul mergea până la linia inamică şi trăgea, apoi se întorcea. 
Ruşii atacau cu două divizii mai mult în sectorul nemţesc. Nemţii i-au lăsat să se apropie până la o sută de metri, apoi s-au pus cu foc puternic pe ei şi i-au respins. 

10 aprilie, 1942
                      Pe tot frontul a fost linişte, numai câteodată se auzea câte o bubuitură de tun sau câte un avion trecând pe sus. 

11 aprilie, 1942
                      Artileria rusă a înnebunit din nou, căci a început să bată de rupea pământul. Bătea cu mult la dreapta noastră. Dar nici artileria noastră nu se lăsa şi-i dădea replica. Nu se mai distingeau bubuiturile, ci se auzea un vuiet continuu. 
Şi de data aceasta ruşii au început atacul cu infanteria susţinută de 70 de care de luptă, din care au mai rămas numai vreo 11. 
Cu infanteria aproape distrusă, ruşii n-au mai făcut faţă contraatacului nemţesc şi au fost înfrânţi, cedând apoi şi satul care se afla la 3 km de mare.

12 aprilie, 1942
                      Ne aflam în dispozitiv. Comandanţii întocmeau liste cu soldaţii ale căror familii nu primeau ajutoare. 
Eu, în schimb, făceam negustorie. Aveam trei briciuri şi voiam să vând unul dintre ele, ca să achiziţionez alte obiecte care mi-ar fi fost necesare. Un neamţ n-avea brici deloc, dar avea un ceas. I-am dat briciul şi mi-a dat ceasul, care, din păcate, nu avea geam. N-a fost o problemă pentru mine. L-am reparat foarte repede. Am luat un ochi de sticlă de la masca de gaze şi l-am potrivit la ceas. 
Ce era să facem? Ne mai ocupam şi cu lucruri de-astea când rămâneam mai mult timp în dispozitiv, ca să ne învingem plictiseala. 
Uneori jucam cărţi. Aveam câte 2-3 perechi de cărţi la fiecare echipă, pe care le păstram cu grijă. Jucam cărţi chiar şi o noapte întreagă la lumina slabă a cablului de campanie sau la lumina căţoiului cu seu şi cu fitilul din carton. Când nu jucam cărţi plecam după iepuri, dacă şi vremea era bună sau dacă era linişte pe front. 
Când era timp urât, făceam cruciuliţe din tabla avioanelor doborâte. Aşa ne trecea timpul mai repede. 
                     Dar, în spatele liniei de front, de la trenurile regimentale, ne-a sosit la un moment dat informaţia că în sectorul nostru şi al nemţilor se vor comasa multe trupe. Sosiseră deja multe avioane de vânătoare şi de bombardament. Urmau să vină şi tancuri, piese de artilerie grea de coastă şi multe altele. 
Auzind despre toate acestea, prindeam şi noi curaj, căci vedeam cu ochii noştri ce inamic puternic aveam în faţă. 
Ruşii aduseseră în Peninsula Kerci 22 de divizii şi ne tot bombardau cu fluturaşi din hârtie, cerându-ne să ne predăm şi minţindu-ne că suntem încercuiţi. 

13-17 aprilie, 1942
                          În aceste zile am fost mai liniştiţi. Nişte avioane inamice au bombardat, dar nu ne-au produs pagube. O singură bombă a căzut pe o casă în care erau cantonaţi servanţii unui tun anticar, dar, din fericire, nu erau în casă. Ieşiseră să fumeze câte o ţigară. 
Doi soldaţi din Excadronul nostru au plecat în ţară. Aşteptam să-mi vină şi mie rândul prin luna august, dacă mai trăiam până atunci. 
Şi căpitanul Dobrescu a plecat, locul fiindu-i luat de un alt căpitan, apoi a plecat şi comandantul diviziei. 
Dar, ca să nu fim prea liniştiţi şi să nu ne zboare gândul la cai verzi pe pereţi, s-a ordonat ca toate echipele să participe la şedinţe de teorie militară.
Teodorini, noul comnadant al diviziei, de îndată ce a venit ne-a informat că în cele două săptămâni, care urmau, vom avea mult de lucru cu rusnacii. Era de aşteptat acest lucru, deoarece erau puse faţă-n faţă două armate puternice. Numai în partea noastră se instalaseră 5 linii de artilerie, de la tunuri anticar până la artilerie grea românească şi nemţească. Fără să mai punem la socoteală numărul mare de branduri şi arme automate. 
                            Inamicii aveau şi ei destul armament, mai ales blindate, iar dorinţa lor arzătoare era să rupă frontul. Dar noi ne-am zis: "Doamne-ajută, că ce ne e scris în frunte ne e pus!"