CU CAVALERIA PE FRONTUL DE EST (continuare)

8 mai, 1942
                  În sectorul nostru de luptă dimineaţa era atât de liniştită, încât nu ne venea să credem că suntem pe front. 
Deodată, din partea dreaptă, dinspre Marea Neagră, s-a auzit un tunet, apoi am auzit zgomot de avioane. Nu mai era vorba doar de o excadrilă, ci de sute de avioane care acopereau cerul şi care zburau spre Kerci , acolo unde erau ruşii. 
Pe poziţia pe care ne aflam noi, în timpul zilei nu puteam să scoatem capul afară, deoarece inamicul era aproape şi ne urmărea fiecare mişcare. Dar, pe măsură ce evenimentele au evoluat, n-a mai fost necesar să ne camuflăm şi am stat în picioare privind spre poziţia inamică bombardată intens.
Deşi ne erau rivali, ni s-a făcut milă de ruşii aflaţi sub bombardament. Era iadul pe pământ!Unele avioane aruncau bombe şi mitraliau, altele aveau sirene, coborau în picaj până de-asupra dispozitivului inamic şi făceau un zgomot de-ţi spărgea timpanele.
                       Ruşii ieşeau de prin tranşee, căci nu ştiau ce să mai facă. Atunci puteam să-i luăm la ochi şi să-i nimicim, dar am renunţat, fiindcă şi-aşa erau destul de prăpădiţi, săracii!. 
Un brandist de-al nostru a tras un proiectil spre ruşii dezorientaţi. Nu l-am lăsat să-l mai tragă şi pe-al doilea. Era inuman.
Toată ziua am asistat la acel prăpăd şi n-am înaintat deloc. Între noi şi ruşi era o viroagă săpată de apele unui râu ce se vărsa în mare, dar nu cred ca acesta   să fi fost motivul real al rămânerii noastre pe loc. Era posibil să fi existat vreun ordin în acest sens, deoarece trebuia asigurat frontul în partea de nord. Nici pe timpul nopţii nu ne-am mişcat din loc. 
Unităţile din sectorul Feodosia- Kerci au atacat sub protecţia aviaţiei. La atac au mai participat blindatele şi infanteria germană, infanteria noastră şi unităţile de vânători de munte. Infanteria română a cucerit cota 25,3, cea mai periculoasă, fără pierderi însemnate. 

9-10 mai, 1942
                      Toată noaptea ne-am petrecut-o numai în bubuituri şi explozii. Artileria noastră a bătut toată noaptea cu cele 6 linii de tragere, ca inamicul să nu mai poată să întreprindă vreo acţiune.
Din discuţiile purtate de comandanţii noştri cu un prizonier rus am aflat că divizia lui fusese refăcută de trei ori, dar în momentul acela nu s-a mai ales nimic de ea. Puţini dintre soldaţii acelei divizii au scăpat cu viaţă din atacul nostru.
Auzind acestea, au început să ne bată şi nouă inimile mai tare, mai ales că ni se aduceau şi caii şi mergeam să îndeplinim misiunile pe care le primiserăm.
Atacul început sâmbătă, a avut ca obiectiv central şoseaua Feodosia - Kerci. acolo nemţii au adus forţe puternice care au constat în multe blindate şi motorizate cu care au străpuns linia frontului şi au înaintat spre Kerci. 

11 mai, 1942
                  În sfârşit, am părăsit şi noi poziţia de luptă şi am început înaintarea prin deschizătura făcută de nemţi în linia inamică. Nemţii ajunseseră deja la Kerci, iar noi îi urmam în scurt timp. 
Pe unde treceam întâlneam imagini îngrozitoare: pe drum zăceau multe cadavre, peste care treceam cu caii şi peste care trecuseră şi tancurile nemţeşti. Erau plutoane întregi de soldaţi morţi, surprinşi de atac, multe tancuri şi tunuri părăsite. 

12 mai, 1942
                   Ne-am petrecut noaptea laolaltă cu nemţii într-un sat. Dimineaţa am reluat înaintarea spre Kerci împreună cu nemţii. Aceştia luaseră peste 4000 de prizonieri şi capturaseră peste 500 de tancuri grele. Din cei 4000 de prizonieri, 500 erau femei. 
Dar nici noi nu eram mai prejos cu câţi ruşi ni se predau, săracii!. Erau atât de dezorientaţi, că nu mai aveau alt gând, decât să se predea cu tot cu armament.