NU NE MAI FACEM BINE...

Crăciunul este ziua în care s-a născut Iisus Hristos şi este o sărbătoare aparte."Crăciunul nu este o perioadă, nici un sezon, ci o stare de spirit.Adevăratul spirit al Crăciunului înseamnă să preţuieşti compasiune!" , spunea Calvin Cooldige. Craciunul este şi sărbătoarea bucuriei care face să înflorească în sufletele noastre bunătatea, frumuseţea, toleranţa, credinţa, speranţa... Se spune deseori că, dacă spiritul Crăciunului ar ţine tot anul, am putea să trăim cu toţii într-o lume mai bună. Dar, încăpăţânarea unora de a se pune de-a curmezişul civilizaţiei nu are limite. Pentru aceştia respectarea tuturor regulilor de convieţuire civilizată nu mai contează, respectul pentru celălalt nu mai reprezintă una dintre valorile esenţiale. În numele democraţiei prost înţelese, al libertăţii şi al liberei expresii, aceştia cred că le este îngăduit orice. Şi, dacă le atragi atenţia asupra comportamentului lor, nociv pentru sănătatea noastră, a tuturor, primeşti în schimb replici care demonstrează o totală lipsă de educaţie. Vecinii mei, care până de curând au locuit înghesuiţi ( cinci membri) într-o garsonieră la oraş, unde, siliţi de împrejurări, au respectat regulile convieţuirii, au refulat la ţară. În opinia lor, legea reapectării ordinii şi liniştii publice este obligatorie doar la bloc, nu şi la curte. Astfel că, în zilele cu sărbători religioase, importante pentru omenire, ei organizează în curte adevărate discoteci ce depăşesc numărul de decibeli stabiliţi prin lege. Şi nu s-au dezminţit nici de această dată. Au serbat Crăciunul în ritm de manele dintre cele mai oribile posibile, interpretate de "cântăreţi" cu voci dogite şi răguşite şi cu nişte versuri care nu au nicio legătură cu sărbătoarea creştină, de tipul: "Să moară duşmanii mei" sau "duşmanii-mi poartă pică, dar na-u valoarea mea". Şi nu că aş avea ceva împotriva preferinţelor lor muzicale, dar nu au limită, căci încep petrecerea de dimineaţă, o ţin aşa până dimineaţa următoare, fac o pauză până după prânz, totuşi trebuie să se şi odihnească, apoi reiau petrecerea. În loc de colinde şi poveşti despre Iisus, mi-au bubuit în cap manele toată ziua şi toată noaptea sfântă. Dezamăgită de aşa "vremi potrivnice", aş vrea să fug la capătul lumii, sperând la o oază de linişte, dar... cine ştie? Poate au pătruns şi acolo tarele societăţii noastre. Şi, după atâta chin şi jale, e firesc să mă întreb şi eu precum poetul : "pentru ce să mor aşa?"