CU CAVALERIA PE FRONTUL DE EST (continuare)

                       A doua zi s-au făcut mari cercetări, fiindcă întâmplarea ajunsese şi la urechile colonelului Hristea.
                      - Lăsaţi, măi, oamenii în pace! Nu vă daţi seama câtă frică au tras ei până le-au mâncat? Să le fie de bine! i-a potolit colonelul. 
Genaralul "Iarnă", însă, a început să-şi arate măiestria. Se apropia Crăciunul şi trebuia să ne facă părtaşii vreunui eveniment, că ăsta era obiceiul ruşilor: să ne strice bucuria sărbătorilor.
În jurul Stalingradului se dădeau deja lupte grele cu inamicul, care începuse să lanseze în luptă trupe bine pregătite şi obişnuite cu temperaturi de - 30 grade Celsius. Acestea erau dotate cu armament modern şi tancuri puternice. 
La noi, deocamdată era linişte. Într-o dimineaţă am ieşit şi eu din cantonament, aşa amărât cum eram şi am mers pe marginea lacului. Am făcut câţiva paşi pe gheaţa subţire şi limpede şi, fiindcă am văzut că nu cedează sub greutatea mea, m-am plimbat mai departe pe lac. Pe sub ghiaţă se vedeau peştii. Am văzut unul mare şi am bătut cu piciorul în ghiaţă, ca să-l fac să înoate spre mal. Când a ajuns aproape de mal, am spart ghiaţa cu tocul cizmei şi l-am prins. Era un peşte cu solzii limpezi, căruia noi îi spuneam lin. Apoi am mai pescuit unul şi am plecat la cantonament, deoarece mi se făcuse frig şi-mi îngheţase mâinile. Pe drum, spre cantonament ,mă gândeam de unde să fac rost de un pic de sare, că aş fi mâncat peşte sărat, dar sarea era mai scumpă decât orice altceva pe acele meleaguri. 
                   - Unde ai prins peştele, mă? mă întrebau băieţii, cărora nu le venea să creadă că în stepă se găseşte peşte şi, mai ales, iarna.
                   - Domn' sergent, merg eu cu dumneavoastră, numai să-mi arătaţi unde este! mi-a zis Ştefan.
Am luat o găleată din pânză, din acelea din care le dam cailor să bea apă  şi am plecat din nou la lac, împreună cu Ştefan.
                   - Uite, Ştefane, cum se prinde peşte! Poate tu prinzi mai mult, că nu eşti bolnav ca mine...
Ştefan s-a pus pe treabă, dar nu gonea peştele spre mal , aşa cum făceam eu, ci spărgea ghiaţa. A intrat apoi cu cizmele în apă, care s-a tulburat, iar lui Ştefan i-a fost uşor să prindă peştele unul după altul. Eu stam pe mal şi ţineam găleata, iar Ştefan îmi arunca peştele. Aşa am prins peşte suficient pentru toată grupa. Dar eu aş fi mâncat o ciorbă de peşte acră su peşte fript, dar de unde să fac rost de sare sau de acreală în stepă? Am încercat la bucătăria excadronului, dar bucătarul mi-a spus că are sare numai cât să pună la ciorba pe care o pregătea pentru trupă.
La bucătăria de campanie se gătea ciorbă de carne cu ştevie conservată. Ar fi fost bună şi aceea, dacă ar fi fost acră. 
                     Deodată m-a străfulgerat un gând: să merg la domn' colonel Hristea, căci ne era ca un părinte adevărat. Acolo am discutat mai întâi cu ordonanţa dumnealui, cu care eram prieten. I-am spus ce mă frământa şi mi-a zis:
                     - Bine, dar până nu-l întreb pe domn' colonel, nu-ţi dau!
                     - Spune-i lu' domn' colonel, că îl rog foarte mult şi că nu vreau pe degeaba, îi dau în schimb peşte proaspăt!
                     - Măi, Crăiţă, tu visezi peşte proaspăt? Boala te-a tâmpit?
                     - Ba, nu visez deloc!De-aia cer sare, ca să sărez peştele. Şi hai mai repede, că trebuie să gătesc peştele!
Bietul băiat nu mai ştia ce să creadă, dar i-a spus, totuşi, colonelului că venisem să cer sare.
                     - Rupe-i şi lui din rezerva noastră! Dar, de unde o fi luat el peşte acum, iarna, în mijlocul stepei? Sau glumeşte?
                    - Nu ştiu, domn' colonel, dar zicea că e proaspăt. O fi visat peşte şi ne duce cu gălăgia, ca să-i dăm sare, a zis ordonanţa. 
                    - Nu putem afla adevărul, decât dacă îi dăm sare, căci, aşa cum a promis, trebuie să aducă peştele!
Ordonanţa mi-a promis că îmi dă sarea când vin cu peştele şi am plecat la cantonament. Am luat vreo 3-4 kg de peşte, le-am dus colonelului şi mi-a dat o mână de sare. 
În timp ce mă aflam la domn' colonel, la cantonament au venit şi soldaţii plecaţi în concediu. Printre ei se afla şi Oanţă Ilie, un consătean, care mi-a adus şi mie câte ceva de pe-acasă: o sticlă de rachiu şi nişte sare de lămâie.Am luat doi peşti, i-am sărat şi i-am aşezat pe o sobă, ca să se usuce, iar pe ceilalţi i-am făcut ciorbă în care am adăugat şi ştevie. A mâncat toată grupa ciorbă de peşte pe săturate. A doua zi am mâncat şi peştele sărat şi mi-a trecut boala.