CU CAVALERIA PE FRONTUL DE EST (continuare)

                    Am ajuns în dreptul atelierului de croitorie în care lucra fratele meu. Ca de obicei, domnul Wais, atunci un bătrânel de 70 de ani, lucra lângă fereastră.
                     - Nicolae! Nicolae! A venit frăţiorul tău! striga domnul Wais, care mă recunoscuse înainte să pun mâna pe clanţa uşii de la intrare.
A venit repede la mine, m-a îmbrăţişat şi m-a condus în atelier.
                     - Rebeca, uite cine a venit! Fratele lui Nicolae!
Cucoana Rebeca, după cum avea obiceiul, m-a poftit la masă şi m-a servit cu un ceai cu lămâie.
                    - Hai, serveşte un ceai, până pregătesc masa! m-a îmbiat cucoana Rebeca.
Drept să spun, un ceai ca acela nu mai băusem de doi ani de zile. 
Într-o jumătate de oră a fost gata şi masa. Era prima masă servită în ţară, după doi ani, iar mâncarea a fost delicioasă, aşa cum numai cucoana Rebeca ştia să o pregătească.
După masă au început discuţiile pe diverse teme, dar mai ales despre situaţia în care se afla ţara atunci. Cei doi bătrânei se întreceau care dintre ei să-mi spună mai multe noutăţi. Când venea vorba despre politică, domnul Wais o certa pe soţie.
                    - Da' taci tu, că nu e aşa! îi zicea el, apoi către mine, Stane, ea nu ştie mai multe decât mine, ascultă ce-ţi spun eu!
                    - Da, tu ştii multe, iar eu nu, că sunt mai proastă! Sunt proastă, că-ţi fac mâncare şi-ţi spăl hainele, îi reproşa cucoana Rebeca. 
Eu nu puteam să judec pe niciunul dintre ei, ci voiam doar să treg nişte învăţăminte din acele discuţii, pe care nu avusesem norocul să le aud în altă parte.
Nicolae făcuse ucenicie trei ani, apoi lucrase vreo cinci. Deci, de vreo opt ani Nicolae se afla la acea familie de evrei, timp în care primise şi o bună educaţie. 
De câte ori treceam pe la ei şi purtam discuţii, Nicolae râdea pe sub mustăţi, fiindcă ştia că se vor ciondăni şi că îl vor lua drept martor pentru ceea ce afirmau. Nu trecea mult timp şi îl auzeai pe domnul Wais zicând:
                    - Stane, să-ţi spună şi Nicolae, dacă nu e adevărat ce-ţi spun eu!
Din discuţii, am aflat că cei doi soţi au venit în România când erau foarte tineri. Aveau un singur copil, o fată, care plecase în Canada la o mătuşă, împreună cu soţul şi cu fetiţa, iar băiatul a rămas în ţară, deoarece nu putea pleca din ţară înainte de satisfacerea stagiului militar. Domnul Wais şi cucoana Rebeca intenţionau să plece şi ei din ţară, deşi erau la o vârstă înaintată. Doreau să călătorească în Palestina, unde cumpăraseră o casă într-un oraş de-acolo. Cumpăraseră şi strada pe care urmau să locuiască, dar fără să o vadă, ci doar uitându-se pe hartă. Erau bine informaţi despre ceea ce se petrecea pe glob. Ştiau ce se petrecuse în primul război mondial, dar şi despre soarta celui de-al doilea război mondial.
                   - Nu cred că Rusia mai rezistă mult, domnu Wais. Păi, după cum am mers noi, din victorie în victorie, până în Crimeea şi după cum înaintează trupele noastre spre Caucaz, nu mai are multe zile Rusia, îi spuneam eu.
                   - Ba, din contră! Germania şi ţările aliate vor pierde războiul.
                   - Nu sunt de acord cu dumneata, domnu' Wais! Până în vara lui ' 42, am văzut la nemţi o arnată puternică...
                   - Da, dar Rusia, fiind aliată cu America, Anglia şi Franţa, va primi din partea Americii ajutoare atât în armament superior, cât şi pentru flotă. Pe când nemţii n-au de unde să mai primească ajutor. Şi, fii atent! Dacă Stalingradul nu cedează până în iarnă şi apucă să intre în anul 1943, nu va mai fi ocupat niciodată! La iarnă, voi nu ve-ţi putea rezista, fiindcă acolo sunt ierni aspre. Ruşii vor aduce trupe formate din siberieni, obişnuiţi cu temperaturile scăzute.
Domnul Wais mai mi-a spus şi alte lucruri, care s-au adeverit întru totul. Mi-a povestit şi despre Napoleon al Franţei, cum a pierdut războiul cu ruşii din cauza frigului şi a foametei. 
Eu nu eram de acord cu tot ce-mi spunea domnul Wais, dar nu-l contraziceam, ca să nu se supere fratele meu, care a rămas la familia Wais până la încorporare. 
Pe cucoana Rebeca n-am mai întâlnit-o după război. Fiind bătrână, s-a prăpădit în '43. Domnul Wais a plecat în '46 în Palestina cu vaporul. El îl rugase pe Nicolae să ia în primire atelierul şi toate lucrurile care rămâneau în casă. Nicolae a refuzat oferta domnului Wais, fiindcă nu avea niciun rost. El era căsătorit la noi în sat şi intenţiona să se întoarcă acasă. I-a sugerat, însă, domnului Wais să vândă tot şi apoi să plece în Palestina. Bătrân şi foarte slăbit, cum era, nu ştiu dacă domnul Wais a rezistat călătoriei până în Palestina.