CU CAVALERIA PE FRONTUL DE EST (continuare)

                    Am ajuns la Tiraspol şi m-am dus direct la magazie să-mi recuperez arma, care şedea singură ca o domnişoară cu lista de inventar a armelor agăţată de ţeavă. Deci, niciun soldat din seria celor cu care olecasem în permisie, n-a fost mai puturos ca mine. Toţi se întorseseră pe front la data stabilită.
Am luat arma şi m-am îndreptat spre centrul de informaţii, ca să întreb unde aş putea găsi unitatea mea. Acolo, mi s-a spus că o parte din Divizia 8 Cavalerie ar fi trecut în Taman spre Caucaz, pe râul Kuban, iar Regimentul 2 Călăraşi ar fi fost în Taman sau în Crimeea. Până la urmă m-au sfătuit să o iau pe la Dnepropetrovsk şi să merg prin Odessa, apoi să trec Bugul pe la Nicolaevka, să ajung peste Nipru, la gurile Crimeei.
Am plecat spre Odessa şi, ajungând acolo, am rămas o zi în oraş, până s-a format un convoi de soldaţi şi ni s-au pus la dispoziţie mijloace de transport, care să ne ducă pe front, la unităţile noastre.
                     Am plecat şi din Odessa, am trecut Bugul şi Niprul şi am rămas în Perekop. Acolo, ca şi în Tiraspol, am mers la centrul de informaţii, mi-am luat hrană rece pentru câteva zile, iar despre unitatea mea nu am aflat nimic concret. Nimeni nu ştia să-mi spună dacă regimentul nostru mai era în Crimeea, în schimb, toţi se pricepeau să-mi spună pe unde ar trebui s-o iau ca să ajung pe front. De data aceasta  mi s-a spus să merg la Rostov pe Don, de acolo s-o iau spre Caucaz la Taman, unde, ziceau ei, s-ar putea să întâlnesc unităţi din divizia mea. 
Traseul mi se părea necunoscut şi de aceea nu l-am urmat, ci m-am hotărât să merg în Crimeea, deoarece o cunoşteam bine. 
                      Am luat trenul spre Djankoi şi de acolo, alt tren spre capitala Crimeei, oraşul Simferopol. 
De la Simferopol am plecat spre Feodosia, deoarece acolo lăsasem unitatea când am plecat în permisie. Am ajuns la Feodosia după 7-8 zile de când am plecat de-acasă. Norocul meu a fost că Regimentul nostru nu trecuse în Caucaz, iar comanda acestuia era tot la Feodosia. 
Excadronul 4 ( al nostru) era cantonat într-o livadă de meri de toată frumuseţea. Se săturaseră şi oamenii, dar şi caii de-atâtea mere. 
                       "Ei, acu-i acu! Ce te faci, domn' sergent Crăiţă Stan, căci ai o întârziere de 15-16 zile? Eşti numai bun de dat dezertor!" îmi ziceam în gând când mă apropiam de unitate. 
Înainte să ajung la comanda excadronului, am zis că e mai bine să merg mai întâi la pluton, ca să văd cum stau lucrurile. Aşa am aflat că din cei  8 soldaţi, care plecaseră în concediu odată cu mine, reveniseră la unitate numai doi şi cu mine trei. Ceilalţi cinci întârziaseră şi ei câte 7-8 zile. 
Toate bune şi frumoase, dar eu trebuia să dau ochii cu comandanţii şi nu ştiam cum vor reacţiona.   Pe de o parte, tot eu mă încurajam, că domnul colonel Hristea, domn' maior Stoian şi domn' căpitan Dobrescu mă cunoşteau ca pe un cal breaz şi nu ar fi trebuit să-mi fac griji. Dar îmi era ruşine să dau ochii cu dumnealor şi mi-era teamă c-or să-şi schimbe părerea despre mine. De comandantul plutonului nu mă temeam, că era tare de treabă, la fel domn' locotenent Bălteşiu.
Răul cel mare rămânea, însă, la cancelaria excadronului. Şi acolo , însă,mă cunoşteau toţi furierii şi chiar şi domn' majur Predescu Mihail, dar el... ca majurul! De multe ori ne certa, ne înjura, că-l supăram mereu, dar avea dreptate.
Mi-am luat inima-n dinţi şi m-am prezentat la cancelaria excadronului, numai după ce am golit raniţa şi am oprit o sticlă cu rachiu de pe meleaguri teleormănene, căci şi domn' majur era din Teleorman, de la Turnu Măgurele. Când m-a văzut, m-a luat în focuri:
                  - Bine, mă, Crăiţă, acum se vine? Să ştii că te-am dat dezertor! Să te judece Curtea Marţială, dar până atunci primeşti o sută de trăgătoare la partea moale a corpului, să te saturi să mai întârzii altă dată!
                   - Domn' majur, acu' ce să fac, dacă ăia de la centrul de informaţii m-au încurcat?
                   - Stai pe-aproape, până vine domnul căpitan, ca să vedem ce hotărăşte şi dumnealui! mi-a zis majurul.
Eu, dac-am auzit aşa, am prins niţel curaj şi i-am zis:
                   - Domn' majur, acu' ce-oi păţi, oi păţi! Am adus din ţară o sticlă de rachiu de Teleorman...
                   - Aşa! Şi ce faci cu ea? s-a făcut majurul că nu pricepe.
                   - Păi... Cum ce fac? Pentru dumneavoastră am adus-o, ca să vă amintiţi de plaiurile judeţului...
                   - Măi Crăiţă! Nu te-ai schimbat deloc, mă? Tot aşa pus pe şotii ai rămas! Ia, să vedem ce e de capul ei!
Am deschis sticla şi domn' majur a tras o duşcă pe gât.
                   - E bună, mă, Crăiţă, dar cum ai ajuns cu ea aici, fără să spargi sticla?
                   - I-am purtat mare grijă, domn' majur...
                   - Hai, opreşte-ţi şi tu din ea, nu-mi da mie toată sticla!
                   - Nu, domn' majur, că eu am mai băut acasă. Pentru dumneavoastră am adus-o.
                   - Bine, mă! Stai pe-aici, că trebuie să vină şi domnul căpitan!