CU CAVALERIA PE FRONTUL DE EST(continuare)

24 februarie, 1942
                     Eu şi domnul plutonier, Mitroi Florea, am primit ordin să executăm o recunoaştere a poziţiilor inamice de pe litoralul Mării de Azov. După îndeplinirea ordinului, am primit o altă misiune,pe care trebuia să o îndeplinesc împreună cu sergentul Nebunu Alexandru. Trebuia să mergem prin sate şi să le cerem celor care făcuseră parte din armata roşie, să se prezinte într-un anumit loc din localităţile lor. 

25 februarie, 1942
                     Am străbătut două sate şi mai aveam încă patru de străbătut. Noaptea am dormit la un "celovec" foarte ambiţios, care n-a vrut să ne lase să dormim în pat. Ne-a spus că el, când a fost în România, în 1916, a dormit pe paie. Dar, până la urmă, ne-am împăcat cu el, ne-a pus masa şi am jucat şi cărţi.

26 februarie, 1942
                     Dimineaţa, când am plecat, celavecul ne-a rugat să trecem pe la el la întoarcere.
Am continuat să străbatem satele. Am trecut prin Azimovka, apoi prin alte două sate, ale căror nume nu le-am reţinut. Un alt sat,prin care urma să trecem, deşi era trecut pe hartă, nu exista fizic.Ne-a lămurit un bătrân care spunea că satul fusese amplasat între alte două sate mai mari, dar din el rămăseseră doar nişte mormane de pământ pline de buruieni.
Noaptea am dormit bine şi am jucat şi cărţi cu nişte cazăici şi cu nişte fete tinere. I-am cerut unui celovec să ne dea şi nouă un miel, dar nu a vrut să ne dea. Ne-a dat în schimb o găină. Bună şi aia!.
După ce ne-am îndeplinit misiunea, ne-am retras la Emilionovka. 
                      Ruşii au atacat linia frontului, dar au fost respinşi şi au lăsat în urmă 33 de tancuri şi mulţi morţi şi răniţi. 
După toate acestea, ne-a mai rămas timp şi pentru decoraţii. Eu am primit gradul de sergent şi l-am ataşat imediat la uniformă. 

27 februarie, 1942
                    Frontul începuse să meargă foarte prost, deoarece ruşii nu ne lăsau deloc şi au rupt linia frontului în sectorul apărat de infanteria noastră, înaintând vreo 10 km.  Două batalioane de infanterie au fost încercuite şi erau gata să se predea, dar a intervenit o unitate germană, aflată în apropiere şi le-a scos din încurcătură.
Noaptea am plecat spre linia frontului. Iapa mea era tere obosită, era bolnavă şi, din această cauză, am rămas în urmă. Cu mine mai era şi soldatul Găină Ion. Amândoi am poposit în satul Gratikov.

28 februarie - 4 martie, 1942
                 Dimineaţa am reluat drumul, dar iapa mea nu mai putea deloc. 
Aviaţia germană a bombardat toată ziua, iar tunurile şi brandurile bubuiau şi ele de zor. Noaptea ne-am petrecut-o într-o casă de tătari. Dimineaţa am plecat iarăşi la drum şi am întâlnit nişte ostaşi din Excadronul 4 Roşiori, care ne-au spus că ai noştri trecuseră pe-acolo. În cele din urmă am găsit Excadronul nostru la Baibuga, pe un timp ploios şi prin nişte noroaie de pomină. 

5-10 martie, 1942
                   Am plecat din Baibuga dimineaţa şi am ajuns într-un sat de tătari de lângă Gratikov, un sat tare nenorocit. Cu toate acestea, un moment de respiro ne-a permis să ne spălăm şi noi cât de cât, în ciuda faptului că avioanele ruseşti ne dădeau târcoale. Antiaeriana noastră a doborât unul dintre ele. Apoi a urmat o perioadă în care pe front n-a mai mişcat nimic. Astfel am avut ocazia să ne facem provizii de paie de pe câmp pentru cai. Iapa mea era tot mai bolnavă. Avea colici, săraca!
Tot acum se vorbea că va veni colonelul Hristea să ne vadă. Dar noi eram în pragul disperării, căci nu mai aveam ce mânca. În loc de pâine ni s-a dat grâu, pe care l-am râşnit la nişte tătari şi am făcut pâine de-am mâncat. Acolo, aproape fiecare casă, avea râşniţă pentru cereale. 
Caporalul Andreescu Nicolae (din Smârdioasa) se rătăcise de unitatea lui în urmă cu o lună şi, findcă trebuia încadrat într-o grupă, a fost repartizat la grupa mea. Nu mă deranja acest lucru, dar caporalul era plin de râie. Asta ne mai lipsea nouă! De parcă n-aveam destule necazuri pe cap! De când a venit Andreescu, n-a fost zi de la Dumnezeu să nu ne ocupă de el, ca să-l scăpăm de râie. L-am spălat, l-am uns cu leşie, apoi am mai găsit şi o alifie cu care l-am uns şi, în cele din urmă, l-am făcut bine. A cam suferit el niţel în timp ce-l "tratam", dar nu zicea nimic, fiindcă dorea să scape cât mai repede de râie.
A venit şi domnul colonel Hristea într-una din zile. Dumnealui fusese în ţară şi ne-a adus veşti proaspete. 
După vizita colonelului, circula zvonul că pe noi ne va înlocui o altă brigadă de cavalerie, deoarece infanteria începuse să se predea ruşilor. Pentru armata română aceasta era o faptă ruşinoasă. E bine că a fost doar un zvon şi lucrurile nu au stat aşa. 
Până pe 14 martie nu ne-am mişcat din acel loc. Vremea se răcea din zi în zi şi trebuia să supravieţuim foamei şi frigului. 
                         Eu am plecat cu subofiţerul Dumitrana în satul Kerci-Staboi să luăm orz pentru cai şi am găsit două căruţe pline. 
Şi nouă ne era foame şi abia ne-a ajuns câte un pesmet de fiecare şi câte un castron de grâu. Ne mai consolam cu faptul că pe front era linişte deocamdată, exceptând momentele când mai trecea pe sus câte un avion rusesc. 
Într-o dimineaţă am plecat cu Ene Nicolae să adunăm paie de pe câmp pentru cai, dar n-am ami găsit, astfel că am smuls rădăcini de miriştii şi le-am dat cailor să le mănânce. Bieţii de ei, o duceau mai rău ca noi, căci nu se mai găseau nici grăunţe, nici fân şi nici paie. 
                       În sfârşit, aviaţia germană a început să-i bombardeze pe ruşi în timp ce noi ne-am mutat în satul Daln-Kamişi. Tunurile au început şi ele să bată pe front, dar la noi se auzeau ca tunetele de ploaie. 

11 martie, 1942
                    Am plecat cu subofiţerul Dumitrana într-un sat vecin, să organizăm cartiruirea trupelor. Tunurileîşi mai reduseseră tirurile, iar două divizii germane au trecut spre front să-şi ocupe poziţiile de luptă. Nemţii deţineau informaţii despre ruşi, că ar fi pregătit debarcarea a 17 divizii în toate porturile Crimeei.

12 martie, 1942
                  S-a ordonat adunarea Excadronului şi domnul căpitan ne-a făcut morală că furaserăm nişte găini. Ce era să facem? De foame... mai pişcam şi noi câte-o găină. Ba mai mergeam şi la vânătoare cu domn' căpitan, cu plutonierul Mitroi Dumitrana sau cu Mcrinuc Dumitru. 
Şi, în acea zi, din toată vânătoarea noastră de iepuri, ne-am ales cu o dropie. 

13 martie, 1942
                 A început să viscolească puternic şi, fiindcă plecarea pe front s-a amânat pentru ziua următoare, am stat în adăposturi şi ne-am ospătat cu bunătăţi din pachetul pe care l-a primit Nedeloiu Ion de la o iubită din Emilionovka.