CU CAVALERIA PE FRONTUL DE EST (continuare)

                                Cei care au mai rămas s-au retras, iar ruşii au contraatacat şi au vrut să-i încercuiască pe ai noştri în zona lacului îngheţat şi să-i atace din spate. În acel moment a intervenit colonelul neamţ care a dat ordin aviaţiei să intervină imediat.
În acelaşi timp, colonelul Hristea a ordonat Excadronului 4 din Regimentul 2 Călăraşi ( adică nouă) să atace. Noi am pornit atât de repede la atac, că nici nu ştiu când am ajuns la pod, forţându-l pe inamic să se retragă pe vechea poziţie. 
În retragere, inamicii au trecut peste morţii şi răniţii Regimentului 4 Roşiori şi i-au lovit. Pe cei răniţi, care ne se puteau deplasa, i-au înţepat cu baionetele, până i-au omorât. Dar am avut noi "grijă" de ruşi, că au luat-o la fugă, de nu mai ştiau de ei, mai ales că plecaseră la atac fără mantale, ca să le fie mai uşor, dar au fost nevoiţi să se retragă pe ghiaţă şi le-a cam fost frig.
                    Ai noştri au pus în bătaie două mitraliere şi au început să-i vâneze ca pe iepuri. Puţini dintre ei au scăpat cu viaţă.
Noi am continuat înaintarea spre vârful dealului. Deodată, au apărut avioanele nemţeşti care, în loc să-i atace pe ruşi, coborau în picaj spre noi. Atunci căpitanul a tras cu rachete albe şi nemţii au oprit atacul, dar apucaseră să ne mitralieze deja şi ne-au omorât un om, iar pe un altul l-au rănit. Piloţii nemţi nu şi-au dat seama că noi am înaintat atât de repede, dar, după ce au fost atenţionaţi, s-au îndreptat spre deal şi i-au bombardat pe ruşi. 
După acel incident, am continuat înaintarea şi o mitralieră inamică ne-a luat în colimator, dar am văzut-o la timp şi ne-am aruncat într-o groapă cam cât un rând de casma de adâncă. 
                      În stânga mea era comandantul de grupă, Nebunu Alexandru, iar în dreapta era soldatul Ologeanu din Bragadiru de Teleorman. El nu mai participase până atunci la niciun atac. I-am făcut loc lângă mine, că era pe marginea gropii, dar, până să ajungă lângă mine, l-a prins rusul în cătare şi l-a împuşcat în gură şi în cap. A murit pe loc, săracul!
Astfel, am rămas numai cu comandantul de grupă, fără nicio posibilitate de scăpare, căci mitraliera trăgea necontenit. Gloanţele ne cădeau când la cap, când la picioare. Nu puteam nici să înaintăm, nici să ne retragem.
                    - Domn' sergent! Hai să tragem şi noi spre mitralieră, că nu e departe, cel mult 50 m!
                    - Hai, că tot n-avem nicio scăpare, mi-a zis sergentul.
Noi trăgeam spre mitralieră, dar aceasta era prevăzută cu scut de apărare, iar pe ţeavă avea un bazin cu apă pentru răcire. Îi vedeam pe servanţii care aduceau muniţia pentru mitralieră. Pe trăgător nu-l vedeam din cauza scutului, dar vedeam ferestruica scutului prin care ochea. Aveam o speranţă de scăpare, dacă reuşeam să lovim ferestruica şi spaţiul îngust prin care treceau servanţii cu muniţia. 
Ca să reuşim, trebuia să tragem foc cu foc, după ce ocheam foarte bine. Cartuşe aveam destule la noi, aşa că am început duelul. Se vedea cum săreau scântei din scutul mitralierei câd trăgeam noi. 
                    Ce-or  mai fi făcut ceilalţi soldaţi din dreapta noastră nu ştiam, fiindcă nu se mai vedea niciunul dintre ei în zonă, iar noi eram ocupaţi cu mitraliera. 
                    - Crăiţă, am rămas fără armă! mi-a zis sergentul Nebunu.
Când m-am uitat spre el am văzut că arma îi fusese lovită între uluc şi cătare şi avea ţeava retezată. 
                    - Zi mai bine bogdaproste, că nu te-a lovit pe tine! Ţine! Ia arma asta! i-am zis, aruncându-i arma ce aparţinuse lui Ologeanu şi m-am aşezat din nou pe treabă. 
La un moment dat, mitraliera a rărit tirurile. Armele noastre se încinseseră foarte tare. Cred că utilizasem peste 200 de cartuşe. Dar am ţinut mitraliera ocupată, în aşa fel încât să nu mai poată trage şi în altă parte şi să mai omoare pe cineva. 
Soldaţii din partea dreaptă, profitând de faptul că mitraliera era ocupată cu noi, au înaintat uşor şi mitraliera a amuţit în urma acţiunii lor.  Nouă nu ne venea să credem că mitraliera a fost scoasă din luptă, de aceea nici nu ne grăbeam să ieşim din ascunzătoare, fără să ne asigurăm că putem să facem aceasta în siguranţă. 
Am ridicat căştile cu ţevile armelor şi am constatat că pericolul dispăruse. Camarazii noştri ajunseseră pe deal, căci se auzeau uralele victoriei.
                    - Ce-i facem, mă, Crăiţă? Cum o luăm din loc? m-a întrebat sergentul, căruia nici lui nu-i venea să creadă că mitraliera amuţise. 
                    - S-o luăm înainte! Facem salturi scurte şi stăm cu ochii pe mitralieră!
                   - Hai, cu Dumnezeu, înainte! 
Am făcut vreo 2-3 salturi printre soldaţii morţi şi am ajuns la mitralieră. Trăgătorul era mort, cu capul pe mitralieră, iar trei dintre servanţi căzuseră morţi într-un şanţ.