CU CAVALERIA PE FRONTUL DE EST (continuare)

                   Printre râpele adânci am văzut că se strecura cineva şi, fără să mă uit pe unde calc, am alunecat şi am ajuns pe fundul unei râpe. Într-o secundă m-am ascuns într-o crăpătură din peretele râpei, fiindcă cel pe care-l văzusem mai devreme striga către mine:
                    - Davai! Davai!
Nu am scos niciun cuvânt şi l-am lăsat să se îndepărteze. Dar nu scăpasem definitiv de pericol, deoarece tovarăşii de arme, aflaţi sus, pe mal, trăgeau prin râpe, ca să-i nimicească pe eventualii inamici, care s-ar fi ascuns pe-acolo. 
                    - Nu trageţi, fraţilor, că sunt eu!
                    - Domn' căpitan! Domn' căpitan, e unul de-ai noştri în râpă! Zice să nu tragem! - i-a spus un soldat căpitanului.
                    - Care eşti, mă?- a întrebat căpitanul, privind prin râpă.
                    - Eu, domn' căpitan! Caporal Crăiţă!
                   - Crăiţă, stai pe loc! Aşteaptă, că te luăm noi de-acolo!
Aşa am făcut, cum a zis căpitanul şi, în momentul în care ai noştri au trecut peste râpă, m-au ajutat să ies din ascunzătoare. 
Ne-am continuat înaintarea prin sat, până ne-am întâlnit cu Regimentul 9 Roşiori, apoi am ocupat partea de răsărit a satului, pe malul Niprului. 

10-13 septembrie, 1941
                  În această perioadă am staţionat pe malul Niprului. La vreo 50-60 de metri, în mijlocul apei era un ostrov pe care se instalase inamicul. Acesta era bine camuflat de puzderia de sălcii de pe ostrov. Nebănuind prezenţa inamicului pe acel ostrov, am cercetat împrejurimile în căutare de apă şi mâncare. Astfel, am descoperit un pârâu ce se scurgea din malul Niprului, iar printre sălciile de pe mal am găsit un porc rătăcit. Era un porc mare, de vreo 200 Kg, pe care l-am sacrificat chiar pe malul apei. Până să găsim nişte paie să-l pârlim, sergentu TR-ist, Popescu Ion, pe care noi îl alintam Lică, a încălecat pe porc, făcându-le în necaz ruşilor.
                - Băi, vă mâncăm porcul, băi!- striga el ,ca ruşii să-l audă şi să-l vadă. Şi ruşii, probabil, au văzut şi au auzit, fiindcă imadeiat ne-au mitraliat dinspre ostrov. Din fericire, nu a fost nimeni rănit şi nici porcul n-a avut de suferit.
                 - Ia uite, băi! Le-a părut rău că le-am luat porcul!- a zis Lică dintr-o groapă, în care se ascunsese.
Noi, dac-am văzut aşa, am luat porcul şi l-am dus într-un loc sigur, unde l-am bucăţit şi l-am prăjit într-un cazan mare. Cui îi era foame se ducea la cazan şi lua câtă carne poftea. Numai că, ruşii erau din ce în ce mai supăraţi pe noi şi atacau cu artileria satul şi fostele noastre poziţii, dar noi stam ca iepurele pe strat, pentru că de-acum ştiam că inamicul se ascundea pe ostrov, printre sălcii. 
                   Începuse să se însereze şi inamicul îşi înteţise tirurile asupra noastră. Aşa erau ruşii: când începeau să bată cu artileria, nu se mai opreau. S-ar fi putut ca ruşii să fi fost la curent cu acţiunile noastre şi trebuia să mărim atenţia, aşa cum ne-a avertizat comandantul prin agentul de legătură. Şi avea dreptate, fiindcă ruşii începeau să tragă din ce în ce mai bine. 
Dar, după o zi am aflat care era cheia succesului trupelor inamice: erau ajutate de un bătrânel. Acesta se afla în podul unei case şi de acolo dirija tirurile ruşilor prin semnale luminoase. L-am descoperit la timp pe moş şi s-a schimbat situaţia. 
                   Pe timpul nopţii am stat cu ochii-n patru. Ruşii au încercat să treacă cu bărcile, dar nu au reuşit. Erau aproape de noi şi îi vedeam când încercau să se urce în bărci. Deschideam focul cu tot armamentul din dotare, adică: 24 de mitraliere, branduri şi tunuri. Spre sfârşitul perioadei s-a instalat liniştea. Atacurile artileriei inamice nu mai aveau efect, căci schimbam toate punctele de observaţie şi astfel param toate loviturile inamice la timp.