CU CAVALERIA PE FRONTUL DE EST (continuare)

14 martie, 1942
                    Am plecat spre front. Ruşii au început atacul. Artileria bătea, cum nu mai bătuse niciodată până atunci, din ambele părţi. 
Atacul s-a dat în sectorul nemţilor, care au fost scoşi din dispozitiv. Ruşii au capturat 3 aruncătoare de mine de la nemţi şi 8 tunuri de la artileria călăreaţă a noastră, care îi susţinuse pe nemţi.
Noi am ocupat poziţie de luptă în linia a doua. Acolo ne-a atacat aviaţia rusească şi l-a omorât pe Călina Marin din Pietroşani, Teleorman.
Spre seară am înaintat spre Kiet. Ruşii  s-au strecurat prin şanţul anticar ,care începea de la malul Mării de Azov, trecea prin Kiet şi ajungea la Marea Neagră şi au ajuns la 500m de Kiet. 
Noi am ocupat poziţie la marginea satului cu nemţii la un loc. Pe timpul nopţii nu s-a întâmplat nimic deosebit, în afară de faptul că artileria a bătut mai mult pe sat.

15 martie, 1942
                   Ruşii au vrut să rupă frontul în zona în care acţionam noi cu nemţii. Aveau peste 30 de puşti-mitralieră. Noi aveam vreo 20, dar nemţii aveau mai multe.
Şi, iată, pe nepusă masă, ne-au luat ruşii la bătaie cu artileria de credeam că e iadul pe pământ, căci niciodată nu ne-au bătut ca atunci. Aveam noi adăposturi bune, dar puterea de foc, ce se revărsa asupra noastră, era prea mare. Proiectilele ne cădeau în faţă, în spate, pe marginea gropilor, aruncau pământ şi schije peste noi, dar niciuna dintre ele nu ne-a atins. 
Nici avioanele ruseşti nu ne lăsau în pace. Ne mitraliau de zor. 
Eu cu echipa mea mă aflam aproape de şanţul anticar în partea stângă şi aveam un câmp de vedere foarte bun. Între noi şi şanţul anticar se afla cea de-a doua echipă a mea şi o echipă de nemţi cu o armă automată amplasată chiar pe marginea şanţului. 
                    Dincolo de şanţ, spre vale, erau ruşii, care se infiltraseră pe lângă malul mării şi ocupaseră poziţie de luptă în flancul nostru drept. Deşi ne despărţea şanţul, ruşii ne creau probleme cu o mitralieră, astfel încât nu puteam nici capul să-l scoatem afară să vedem ce se întâmplă pe câmpul de luptă. 
În faţa ruşilor era un pluton de nemţi, care îi ţineau pe loc, ca să nu ne cadă nouă în spate. Noi nu puteam să întreprindem nimic, deoarece ne instalasem în dispozitiv înainte să se lumineze şi, cum nu cunoşteam terenul, am greşit în alegerea locului de luptă.Când s-a luminat de ziuă am constatat că la aproximativ 150m se aflau soldaţii ruşi, care, în ciuda distanţei mici, nu reuşeau să ne doboare.
În schimb, din partea stângă ne pândea un hoţ de rus cu mitraliera. Cum încercam să ridicăm şi noi capetele, ne şi bâzâiau gloanţele pe la ureche. Rusul trăgea numai ochit şi în serii scurte. Până să băgăm noi de seamă, l-a şi lovit în cap pe soldatul Stoian Marin din echipa mea cu numărul doi.
Băieţii n-au putut să-l scoată din groapa în care se adăpostiseră, fără să-şi pună vieţile în pericol, astfel că au stat lângă el până seara. În cele din urmă eu am descoperit de unde veneau gloanţele, căci din locul în care mă aflam se vedea bine mitraliera inamică, cât şi servanţii acesteia. 
N-am stat prea mult pe gânduri şi am îndreptat puşca-mitralieră spre cea inamică. Am aşteptat mai întâi ca rusul să schimbe direcţia de tragere apoi am ochit bine ţinta, am tras şi l-am pus pe rus cu capul la pământ. Nemţul, care era lângă şanţ, în stânga mea, urmărise toată scena, dar nu putea să ridice capul, din cauza mitralierei ruseşti. Văzând acţiunea mea, neamţul a prins curaj, a ridicat capul, s-a uitat spre mine şi prin semne ne-am înţeles cum trebuia să acţionăm.Când eu nu mai puteam să stau la pândă prelua neamţul acţiunea şi, tot aşa, până după-amiază cu bune rezultate. Aşa am salvat vieţile multor soldaţi. 
                     După-amiază ruşii din faţa noastră au trecut la atac cu toate armele din dotare. Soldaţii noştri, care se aflau în dreapta mea, m-au anunţat de intenţia ruşilor, iar eu i-am făcut semn neamţului să ţină mitraliera inamică sub observaţie, fiindcă trebuia să-mi ajut confraţii. Neamţul m-a înţeles perfect, iar eu am schimbat direcţia de tragere spre locul de unde atacau ruşii. 
Focul puternic al automatelor noastre, tras în plin câteva minute, i-a făcut pe ruşi, cât erau ei de mulţi, să nu mai poată înainta. 
La noi nu s-a pus problema retragerii, fiindcă, dacă o luam la fugă înapoi, eram pierduţi. Ne pregătiserăm, totuşi, baionetele, iar ruşii nu prea aveau curajul să lupte cu noi la baionetă. Şi-aşa au lăsat mulţi morţi şi răniţi pe câmpul de luptă. Asta din cauza tacticii lor defectuoase de luptă: îl lăsau pe inamic să se apropie sub o sută de metri, obligând astfel propria artilerie să-şi lungească tirul, ca să nu-i omoare, iar noi puteam să acţionăm nestingheriţi întrucât proiectilele lor treceau pe de-asupra dispozitivelor noastre de luptă. 
                     De multe ori, acţionând astfel, îl luam pe inamic prin surprindere, încât nu mai avea timp să-şi ia vreo măsură de apărare şi era nevoit să se retragă sau să se predea. 
Am avut şi noi pierderi serioase, cu toate acestea am reuşit totuşi să respingem un atac, care le-ar fi adus mari avantaje ruşilor, dacă le-ar fi reuşit. 
Nu aceiaşi soartă au avut-o nemţii, plasaţi în stânga, dincolo de şanţ, care au încercat un atac asupra ruşilor şi au pierdut multe vieţi.