CU CAVALERIA PE FRONTUL DE EST (continuare)

9-16 ianuarie, 1942
                    După ce am ajuns la noul sector, dintr-un sat vecin, ne-am petrecut restul nopţii într-o casă în care ne-am distrat ascultând cântece ruseşti, interpretate de nişte rusoaice. Un rus le acompania cu armonica. 
Dimineaţa a început lupta între cele două artilerii, românească şi rusească, de se rupea pământul. Nemţii bombardau şi ei cu aviaţia şi au mai doborât două "raţe" ruseşti. 
Plutonul 4 din Regimentul 2 Călăraşi( plutonul din care făceam parte şi eu) a plecat la comanda Regimentului.
Era vorba ca două excadroane ale noastre şi două companii de nemţi să atace un sat.  Noi am plecat la Regiment, deoarece era atacat de ruşi. Plutonul nostru era în avantpost şi a fost respins, având 6 morţi şi 8 răniţi. Atunci am primit vestea morţii lui Mieluş Oanţă, un consătean, lovit de un glonţ inamic când încerca să ajute un camarad rănit. Îl luase în spinare, dar au căzut amândoi, seceraţi de gloanţe.
Am ajuns la regiment, unde ne-a primit colonelul Hristea Ion. Imediat am atacat şi i-am respins pe ruşi într-o luptă purtată în satul Kiet, la cota 202,2. O baterie de artilerie călăreaţă, comandată de căpitanul Iacovache, era gata să cadă în mâinile ruşilor. 
                       - Atacaţi cu curaj, că eu vă susţin până la ultimul proiectil! ne-a spus căpitanul.
                       - Să nu trageţi frontal, zicea domn' colonel Hristea, care ne însoţise până în preajma inamicului, că trage artileria frontal! Ne-au venit nemţii în ajutor şi vor trage ei!
Într-adevăr, nemţii aveau un fel de tun antiaerian pe şenile, foarte puternic. Noi am luat-o la stânga, spre o lizieră de salcâmi, ce răsărea pe o coastă de deal.  Ruşii ne-au văzut şi ne-au luat la bătaie cu brandurile, dar replica armelor noastre automate i-a scos din dispozitiv, producându-le multe pierderi în vieţi omeneşti. Şi noi am pierdut doi tovarăşi de arme, am avut răniţi, iar nemţii au pierdut un sergent major şi vreo doi soldaţi. 
Vreo două zile şi vreo două nopţi am rămas pe poziţiile ocupate, timp în care ruşii n-au mai încercat să ne atace. 
                          Într-una din nopţi ne-au înlocuit nemţii. Noi am plecat să ocupăm alte dispozitive de luptă. După ce am plecat noi, nemţii au fost atacaţi şi înfrânţi de ruşi. 
Noi ne-am instalat la marginea unui sat, dar în scurt timp am primit ordinul de deplasare spre Marea de Azov, pentru a asigura spatele frontului, întrucât se preconiza un atac general pe tot frontul. 
Ruşii s-au grăbit să ne-o ia înainte, ne-au atacat, dar au pierdut. 
Noi am continuat drumul şi am ocupat un nou sector lângă mare. Tunurile băteau de zor, avioanele roiau la mică înălţime. 
                           După ce am ocupat noul sector de luptă cu rolul de avantpost, am aşteptat noile ordine. Şi, cu bucurie, am aflat că începeau să sosească unităţi din subordinea generalului Dragalina. Noi gândeam că ne vor înlocui soldaţii lui Dragalina, dar, când colo, ei erau şi mai fricoşi ca noi, fiindcă nu luaseră parte la nicio luptă până atunci. Veneau direct din ţară.

17-18 ianuarie, 1942
                        În noaptea de 16 spre 17 ianuarie am plecat din sectorul de lângă mare şi am mers să atacăm înălţimea Kiet. Înaintea noastră intrase în luptă Divizionul 2 din Regimentul 4 Roşiori, dar a pierdut lupta şi au lăsat pe câmpul de luptă peste 60 de răniţi şi vreo 40 de răniţi. Când a atacat Divizionul 2 ne aflam în linia a doua, alături de un colonel neamţ şi urmăream atacul. Se vedea foarte bine de la noi. 
De sus, de pe înălţimile pe care se aflau ruşii, izvora un pârâu care, la vărsarea în mare, forma un lac mărişor. La momentul acela, lacul era îngheţat. 
În amonte era un pod, dar nu se putea trece pe el, deoarece se afla în bătaia ruşilor. Ai noştri au trecut, totuşi. Unii s-au strecurat printre gloanţe, alţii, care aveau cizme bune, au trecut prin apă, că nu era adâncă. În partea stângă, spre mare, era o vâlcea. Luptătorii Regimentului 4 Roşiori au vrut să treacă prin acea vâlcea şi să ajungă în deal, acolo unde era instalat inamicul.  Au făcut o mare greşeală, deoarece şi ruşii au luat-o prin vâlcea. Ei au instalat la marginea vâlcelei o mitralieră, i-au lăsat pe ai noştri să se apropie la 50 m şi au deschis focul cu toate armele, dar mai ales cu mitraliera şi au ucis mulţi tovarăşi de luptă.