CU CAVALERIA PE FRONTUL DE EST (continuare)

14-18 septembrie, 1941
                   Artileria noastră a început să bată neîncetat şi a surprins o coloană de 21 de maşini ruseşti. Se vedeau cum ardeau dincolo de Nipru. Nemţii s-au apropiat şi ei cu aviaţia şi astfel s-a strâns cercul în jurul ruşilor, între Bug şi Nipru.
Aviaţia noastră a intrat şi ea în acţiune. Îl bombarda de zor pe inamic, pregătind traversarea Niprului. A fost o luptă pe viaţă şi pe moarte. Urma ca noi să ne retragem spre locul în care aveam caii, dar s-a schimbat ordinul şi ne-au dus la Brigada a- VI- a şi ne-au decorat.

19-25 septembrie, 1941
                 În zorii zilei de 19 septembrie, am trecut Niprul pe pod de vase, construit de genişti.Până să se lumineze de ziuă eram deja pe malul de răsărit al Niprului. Acolo era teren mlăştinos, presărat cu multe cadavre, mare parte dintre ele provenind din rândul nemţilor, care făcuseră cap de pod şi au fost loviţi în plin. 
Înaintam cu greu şi cu băgare de seamă, pentru că aveam în faţa noastră un inamic încă puternic. În plus, căzuse bruma, iar noi eram îmbrăcaţi cu haine subţiri şi ne era frig. 
În timpul marşului, grupa mea era ultima din coada plutonului. După noi urma plutonul 3, condus de un sublocotenent în rezervă, Mărculescu. În viaţa civilă Mărculescu era judecător. Discutam deseori cu el despre situaţia în care ne aflam şi observam că era foarte supărat pe cei din ţară, considerându-i fericiţi că sunt acasă. Îi înjura ori de câte ori îşi amintea de ei.
               - Haideţi, domn' subl'ent, nu-i mai înjuraţi atâta! Ce strică ei, săracii? - ziceam eu, dar el se supăra şi mai tare.
               - Păi, cum să nu-i înjur, mă, Crăiţă? Nu te gândeşti, mă, că alde soră-mea dorm acum cu capul pe pernă şi eu tremur aici, între morţii ăştia? Că... parcă noi o să avem o soartă mai bună! Ce? Eu zic că strică ei? Zic şi eu aşa... de supărare. Nu strică ei, săracii! Cine ştie cât s-or gândi la noi...
               - Cine ştie, domn' subl'ent, ce-o mai fi şi cu noi? Numai Dumnezeu ştie! Eh!
Duă o scurtă pauză, Mărculescu m-a provocat iar la discuţie, dar de acesată dată a schimbat registrul.
                - Auzi, mă, Crăiţă, acum să-i lăsăm pe ăia de acasă în plata Domnului!. auzi mă? Eu noaptea după iapa ta mă orientez. Aşa sură cum e ea, parcă e un felinar în noapte...
                - Ha, ha, ha! Domn' subl'ent, nu mai spuneţi! Chiar aşa?
                - Crăiţă, serios îţi spun! Dacă tu greşeşti drumul şi te depărtezi de excadron, rămân toţi încurcaţi.
               - Haideţi, domn' subl'ent...
                - Serios!
Uite-aşa ne mai trecea timpul. Uneori înaintam la trap, alteori la galop, de multe ori ne opream brusc.
               - Ce mai e, mă, Crăiţă şi cu opririle astea?- întreba Mărculescu supărat. 
               - S-a ordonat "trap-marş!", domn' subl'ent - îi răspundeam noi în glumă, pentru că el, fiind rezervist, nu avea pregătirea necesară unui cavalerist şi nici cu orientarea în teren nu sta prea bine, după câte observasem.
Când coloana noastră mai avea puţin şi încheia traversarea Niprului pe podul de vase, ruşii l-au bombardat, distrugând 3 dintre maşinile Regimentului 3 Călăraşi şi ucigând pe câţiva dintre camarazi. 
Aviaţia rusă ne-a atacat de două ori: mai întâi au venit 3 avioane şi ni l-au ucis pe sergentul Pistol de la Regiment, apoi, deşi era un număr mai mare de avioane, nu au făcut nicio pagubă. Ba, mai mult, artileria noastră a doborât 3 dintre ele.