CU CAVALERIA PE FRONTUL DE EST ( continuare)

27 septembrie, 1941
                    În noaptea de 26 spre 27 septembrie, ne-am retras, mergând pe jos vreo 10km, iar Regimentul 5 Roşiori ne-a luat locul.Dimineaţa ne-am îndreptet spre un alt obiectiv, dar nu fără pierderi, căci inamicul nu ne lăsa în pace deloc. Ne-a luat la bombardat cu aviaţia. 

28 septembrie, 1941
                   Linia vânătorilor de munte a fost ruptă în urma atacului rusesc cu 20 de tancuri. Vânătorii au fost atacaţi din spate şi mulţi dintre ei au căzut prizonieri, alţii au fost răniţi. 
În satul Malaia Belosjorka am mers să umplem golul din linia vânătorilor. Pe drum ne-au interceptat două tancuri inamice, care ne-au rănit doi oameni, unl dintre aceştia fiind fruntaşul Tecşor Petre din Smârdioasa. Au intervenit, însă, tunurile anticar şi au distrus un tanc, iar celălalt s-a retras. 

29-30 septembrie, 1941
                  Am ocupat poziţie la marginea satului Malaia Belosjorka, deoarece în sat era instalat inamicul. Ne aflam într-un loc bine mascat de o perdea de copaci. Dincolo de copaci era iarbă înaltă, cum e ulerul pe la noi. S-au luat toate măsurile de pază şi am reuşit chiar să ne săpăm locaşuri pentru tragere. Comandantul plutonului, Ciuciu Marin, mi-a ordonat să merg cu echipa spre apus, ca să luăm legătura cu o unitate germană, care se afla la vreo 500m.
                 Întâlnirea cu nemţii trebuia să aibă loc undeva, pe un câmp, lângă o clădire, probabil, sediul vreunui colhoz, deoarece era singura clădire din câmp. Nu ştiam cum ne vom descurca cu nemţii, fiindcă niciunul dintre noi nu ştia limba germană. Am început pregătirile de plecare şi sublocotenentul Ciuciu m-a luat de-o parte şi mi-a zis:
                 - Crăiţă, am ordin să merg cu voi la întâlnirea cu nemţii. Eu mai ştiu niţel nemţeşte, aşa că.... ne-om descurca noi!
                 - Înţeles, domn' subl'ent! Noi suntem gata de plecare!
Nu ştiu de ce, dar cu sublocotenentul nostru parcă mă simţeam în siguranţă. Era tânăr, avea numai 21 de ani, cam pirpiriu, dar curajos. 
Am plecat în misiune şi prima imagine, care a părut în faţa ochilor, a fost dezastrul pe care îl făcuseră tancurile ruseşti cu ozi în urmă. Nu se mai alegea nimic: cai, căruţe şi oameni erau striviţi de tancuri. Alimentele şi muniţia zăceau împrăştiate pe câmp. 
                - Măi, băieţi, n-ar fi rău, dacă am aduna şi noi ceva de-ale gurii, căci ne crapă măselele de foame, ne-a zis ofiţerul.
               - Gata, domn' subl'ent, se face! Băi! Ia, toată lumea strânge alimentele astea depe jos.! Hai! Executarea!
Astfel am adunat conserve şi pâine de război pe care le-am depozitat în clădirea de pe câmp. 
Era ora zece. Trebuia să mergem la întâlnirea cu nemţii. Până la locul indicat, am trecut pe lângă un lot cu pepeni, apoi printr-un lan de porumb, la marginea căruia i-am aşteptat pe nemţi.
                - E ora 11:00, a spus sublocotenentul, trebuie să apară şi nemţii.
                - Domn' subl'ent, a zis unul dintre băieţi, se vede o maşină venind spre noi!
                 - Ei sunt,. a concluzionat sublocotentul, privind prin binoclu spre maşină.
Din maşină au coborât doi nemţi. Aceştia au dat mâna cu noi, arătându-se bucuroşi de întâlnire. 
                 - Flancul drept este asigurat de trupele noastre. Aveţi încredere în noi! - le-a spus sublocotenentul pe nemţeşte.
Doar atât a apucat să le spună nemţilor, că unul dintre ei a strigat "Ahtung!" şi au sărit repede în maşină. 
Pe moment n-am înţeles ce-i speriase pe nemţi atât de tare, de-au plecat în grabă, dar ne-am lămurit când am văzut două tancuri ruseşti venind spre noi cu mare viteză. 
                 - Repede, în porumb! - a ordonat sublocotenentul.
Tancurile au trecut pe lângă noi şi s-au luat după maşina nemţilor. După ce a trcut pericolul, ne-am întors la casa de pe câmp şi ne-am înfruptat din alimentele rămase de la ruşi. Şi, ca să nu treacă ziua, fără să facem vreo boacănă şi ştiind că sublocotenentul nostru avusese mai devreme o problemă cu stomacul, ca să-l "vindecăm"i-am dat pepeni să mănânce.