CU CAVALERIA PE FRONTUL DE EST (continuare)

6 august, 1941
                 Când ne-am trezit  de dimineaţă era linişte. Dar, pe la ora nouă, servantul de la puşca-mitralieră, Popescu Gheorghe, ( din Cervenia) a spart liniştea.
                 - Crăiţă, vino repede aici! Se aude o maşină acolo, pe drum! Vezi tu, ce e, că eu nu văd de porumbu' ăla!
Am privit spre drum şi am aşteptat până când maşina a apărut în câmpul vizual, lăsând-o să se apropie la 30 de metri.
                 - Măi, da' ăsta-i domn' maior Doşoveanu, doctoru'! Ce, nu-i cunoşti maşina?
                 - Măi băieţi, nu trageţi! Sunt eu, doctorul, zicea domn' maior, când l-a văzut pe Gheorghe cu degetul pe trăgaci.
                 - Nu tragtem, domn' maior, că v-am recunoscut maşina!
                 - Măi băieţi, sunteţi toţi vii şi întregi? Bine c-aţi scăpat teferi!
Bucuria doctorului nu era pentru integritatea noastră, ci pentru că Gheorghe nu apucase să apese pe trăgaci. L-am lăsat pe maior să-şi vadă de răniţi şi ne-am îndreptat atenţia spre satul în care se aflau cazacii. Excadronul 3 pornise la atac şi ne tot gândeam cum să-i ajutăm pe băieţi să câştige lupta. Nu aveam prea multe posibilităţi, doar să privim prin luneta tunului, să vedem ce se petrecea în satul pe care trebuia să-l elibereze Excadronul 3 din mâinile cazacilor. Aşa am văzut că, atunci când avantgarda Excadronului 3 mai avea vreo 150 de metri până să intre în sat, i-au ieşit în întâmpinare cazacii cu săbiile. Ai noştri, luaţi prin surprindere, au sărit de pe cai şi, deşi aveau şi ei săbii, au dat drumul cailor, s-au amplasat în teren şi au deschis focul cu armamentul din dotare. Şi, a început nebunia:cazacii călare, ai noştri, pe jos. Distanţa era cam mare şi cu greu îi deosebeam pe băieţii noştri de cazaci, astfel încât să-i putem ajuta în vreun fel. 
Totuşi, comandantul tunului a ordonat să se tragă 4-5 proiectile în spatele cazacilor, care au bătut în retragere imediat ce s-au simţit luaţi în vizor. Atacul a fost foarte rapid. Nu ştiu, dacă a ţinut mai mult de un sfert de ceas. Cazacii s-au retras în sat, iar ai noştri au prins caii şi au început să-i urmărească la galop. În timpul luptei trei cercetaşi au căzut prizonieri şi şase soldaţi au fost răniţi. Cercetaşii au fost recuperaţi, deoarece cazacii n-au mai avut timp să-i ia cu ei. În plus, aveau mulţi morţi şi răniţi. 
Ceea ce s-a întâmplat, însă, după ce am părăsit satul, e demn de filmele de comedie. Ruşii au adus o baterie de artilerie pe deal şi se pregăteau să ne atace. Numai că noi plecaserăm de mult din sat. Şi, pe la ora trei după- amiază, au început să bată cu artileria, de-au întors pământul pe dos. Au distrus multe case şi au ucis mulţi oameni nevinovaţi. Când au intrat în sat şi au constatat că nu era picior de inamic ,probabil, au amuţit.

7 august, 1941
                Am revenit la unitatea noastră şi am reluat urmărirea inamicului, ce începuse să se retragă, după ce s-a rupt linia frontului. 

8 august, 1941
               Echipa mea avea misiunea să flancheze Excadronul 4 pe partea dreaptă. Luînd contact cu inamicul, l-am informat imediat pe domn' căpitan Dobrescu. Acesta a ordonat să ne oprim şi să înfruntăm inamicul. Am descălecat, am trimis caii într-un loc sigur şi am început să ne duelăm cu inamicul, ce se ascunsese într-o căpiţă cu fân. Ne-am apropiat de căpiţă, trecând printr-un lan de porumb.Am tras cu armele pe care le aveam şi cu puşca-mitralieră până l-am scos pe inamic din ascunzătoare. Erau doi soldaţi, care au şi murit în schimbul de focuri. 
Pe centrul înaintării, însă, inamicul nu a fost înfrânt complet. Acesta a rezistat mai mult spre partea de sud a unui sat, căruia îi spuneau Codrii, producându-ne pierderi însemnate, printre acestea numărându-se: soldatul Bunea Ion şi sergenţii Drăgulin şi Stoica Mihai. Pe morţi i-am îngropat, pe răniţi i-am evacuat, iar noi am rămas cu un gust amar din cauza despărţirii de tovarăşii de luptă. 
                Deoarece inamicul nu fusese înfrânt definitiv, am primit ordin să rămân cu echipa pe loc şi să asigurăm paza. Am rămas toată noaptea acolo. Drept să spun, ne era teamă, fiindcă nu aveam pe nimeni pe lângă noi. Eram singuri împotriva unui inamic încă puternic.