CU CAVALERIA PE FRONTUL DE EST (continuare)

   

              Pe la amiază ne-am retras spre Dorneşti, pe malul râului Suceava. Flancurile se retrăseseră mai devreme, iar plutonul era descoperit. Acea retragere precipitată ne-a creat mari probleme, deoarece comandanţii au ordonat-o, fără să fim atacaţi. Ori, era bine cunoscut faptul că artileria inamică nu era capabilă să-şi regleze tirurile, acestea trecând cu mult pe de-asupra poziţiilor noastre şi căzând în spatele frontului. 
Dar, pentru noi, retragerea a venit ca o mană cerească. Odată ce am primit ordinul de retragere, am luat-o la sănătoasa, lăsând efectele militare pe câmpul de luptă. Ne grăbeam, de teamă să nu se revoce ordinul. Eu am lăsat acolo mantaua şi am păstrat foaia de cort, gândind că era mai uşoară şi mă apăra de vânt şi de ploi. 

23 -24 iunie, 1941
            În Dorneşti am ajuns în noaptea de 23 spre 24 iunie. Era o noapte neagră, ca de smoală şi, din această cauză, ne-am oprit la porţile satului de teamă să nu dăm nas în nas cu inamicul.  Mai devreme văzuserăm maşinile Regimentului 3 Călăraşi intrând în Dorneşti şi am crezut că sunt tancuri ruseşti. Domn' maior a trimis imediat o echipă în recunoaştere până la podul de pe Suceava şi am intrat în sat numai după ce a venit agentul de legătură şi ne-a spus că podul era liber, iar în Dorneşti nu era niciun tanc inamic.
Doar ce am trecut podul, că a apărut căpitanul Nicolae de la comanda Diviziei, călare pe motocicletă şi ne-a făcut de toată isprava. Era tare supărat că ne-am retras, deşi nu exista niciun ordin care să justifice acţiunea noastră şi i-a ordonat domnului maior să se prezinte la Divizie pentru raport. 
Cât domn' maior a prezentat raportul, pe noi ne-au trimis într-o şură cu fân şi ne-au ordonat repaus până a doua zi. 
Grănicerii noştri  nu s-au lăsat intimidaţi de artileria inamică şi au rămas la pichet, acolo unde urma să revenim şi noi în dimineaţa următoare.