CU CAVALERIA PE FRONTUL DE EST (continuare)

5 august, 1941
                Acestea au fost indicaţiile căpitanului şi noi le-am executat întocmai. Echipa mea a ocupat poziţie de luptă lângă drumul ce ducea spre sat. Tunurile au fost aşezate în poziţie de tragere: unul la est, altul, la nord. Dimineaţa ne-a găsit instalaţi deja în teren. Aveam puşca-mitralieră în poziţie de tragere, spre drum. Eu îmi săpasem un locaş de tragere pentru poziţia !în genunchi", dar, ajungându-mă oboseala, am adormit lângă mitralieră preţ de trei ore. După ce m-am trezit, am efectuat o cercetare a terenului. 
               În faţă, spre nord, era drumul ce cobora spre sat printre dealuri. Se vedea ca-n palmă. În partea cealaltă, spre sud, de o parte şi de cealaltă a drumului, se vedeau lanurile de grâu, proaspăt secerat şi strâns în căpiţe. Sus, pe deal, se zărea o clădire înconjurată de o curte largă, plină cu păsări. Era colhozul. 
Am luat-o spre deal cu intenţia să văd mai bine împrejurimile, dar, privind spre nord, am văzut un soldat inamic pe bicicletă, care venea să verifice firele de telefon.
Am trecut imediat la puşca-mitralieră. Eram bine camuflat şi rusul nu putea să mă vadă. De altfel, nici nu era în sectorul meu, ci în sectorul grupei conduse de sergentul Măglaşu Florea. Dar toţi soldaţii, în frunte cu sergentul lor, dormeau duşi, în căpiţele de grâu. Astfel, am fost nevoiţi să preluăm noi sarcina de a urmări acţiunile inamicului în locul grupei lui Măglaşu.
Rusul mergea foarte relaxat pe lângă firul de telefon. S-a oprit o clipă, a privit în urmă, apoi spre sat, să se asigure că nu-l vede nimeni şi şi-a aprins o ţigară. Cred că fuma mahorcă, fiindcă se vedea o dâră groasă de fum în urma lui. Înainta spre noi, printre căpiţele de grâu şi l-am lăsat să se apropie la aproximativ 50 de metri.
                 - Stai, că trag! Predă-te! - am strigat eu către rus.
A vrut să fugă, dar şi-a dat seama că nu mai avea încotro. Când am mai tras şi un foc de avertisment, rusul a ridicat mâinile, arătând că se predă. 
La scurt timp, în partea de nord a apărut un alt soldat rus, tot pe bicicletă şi cu aceiaşi misiune: verificarea firelor de telefon.Aşa am înzestrat echipa cu două biciclete. Dar situaţia nu era una fericită. Inamicul începuse, deci, să ne viziteze, iar Măglaşu şi ai lui nu se treziseră încă. Nici să-i avertizăm nu puteam, fiindcă pe unul dintre soldaţi îl trimesesem cu "bicicliştii" la centrul de comandă şi-mi mai rămăseseră doar patru soldaţi şi, dacă trimeteam pe  unul din ei la Măglaşu, rămâneam descoiperiţi.Ori, trebuia să fim foarte atenţi, mai ales că în vârful dealului din faţă a şi apărut un camion inamic cu cinci soldaţi şi un câine-lup. 
Am lăsat camionul să coboare dealul, iar când s-a apropiat la 150 de metri, am deschis focul cu mitraliera. Am ţintit cauciucurile, dar şoferul a virat la stânga, reuşind să întoarcă maşina şi să urce dealul pe unde venise. Soldaţii săriseră din camion şi urcau dealul în fugă, până au reuşit să urce din nou în camion din mers. 
Grupa de soldaţi, amplasată în partea de nord, a fost mai norocoasă, fiindcă a reuşit să captureze un camion inamic şi pe soldaţii din el.
               Numai că, inamicul aflase de prezenţa noastră acolo şi a trimis tancurile. Se îngroşa gluma! Totuşi, n-am stat pe gânduri,ci am ataşat la mitralieră un încărcător cu cartuşe de ruptură. Am urmărit tancul, până a ajuns la 150 de metri, apoi am descărcat toate cartuşele în şenilele lui.  Acţiunea mea n-a avut rezultatul sperat, ci, din contră, a deconspirat prezenţa noastră acolo. Astfel, tancul a trimis un proiectil spre noi, dar acesta a căzut în spatele poziţiilor noastre. Un al doilea proiectil a căzut în faţa noastră şi ne-a împroşcat cu pământ. 
Ne-au sărit în ajutor băieţii noştri de la tunurile de câmp. Ei au tras asupra tancului, dar nici ei n-au fost încununaţi de succes, fiindcă nu aveau muniţia necesară într-o luptă cu tancurile. 
Nu ştim din ce motive, tancul a făcut cale-ntoarsă şi un altul i-a luat locul, dar şi acesta a procedat la fel. 
Băieţii lui Măglaşu s-au trezit, în sfârşit, când au auzit bubuiturile, dar au stat nemişcaţi, deoarece tancul era la aproximativ 50 de metri de ei şi i-ar fi nimicit, dacă îi descoperea. 
                 Pe la ora 12:00 a venit agentul de legătură, trimis de căpitan şi ne-a spus să părăsim poziţia în cea mai mare linişte şi să ne ducem să ne luăm caii de la adăpost. După ce ne-am regrupat, căpitanul ne-a dat noi ordine.
               - Maşinile şi pe prizonieri - ne-a spus el- îi luăm cu noi. Îi băgăm la mijloc şi ne retragem tot pe drumul pe care am venit, dar cu mare atenţie! Vedeţi cum se instalează ruşii în vârful dealului, ca să ne atace? Trebuie să plecăm cât mai repede de aici!.