CU CAVALERIA PE FRONTUL DE EST (continuare)

                           Trecusem de ce fusese mai greu. Misiunea mea era ca şi încheiată. Se vedea răsărind la orizont ultimul sat pe care trebuia să-l stăbat, căruia am înţeles că i se spunea Hetmanenta. Nu ştiu, dacă e denumirea corectă, dar nu cunoşteam limba şi s-ar putea să fi înţeles greşit numele localităţii. 
Am ajuns la timp şi primul contact l-am avut cu un grup din avantgarda Excadronului 4. Apoi m-am prezentat la comandantul Excadronului, căpitanul Dobrescu Alexandru.
                 - Domn' căpitan! Permiteţi să raportez! "Misiunea Bug a fost îndeplinită!" Sovieticii se retrag dincolo de Bug, fără să opună rezistenţă!
                 - Caporal Crăiţă, te felicit pentru îndeplinirea misiunii! Acum ştim ce-avem de făcut! Transmite-i comandantului de pluton, că se poate considera un om fericit, că are astfel de ostaşi în subordine!
                - Înţeles, domn' căpitan! Să trăiţi!
Imediat ce au primit informaţiile despre "misiunea Bug", trupele noastre au început înaintarea. Am participat şi eu la acea acţiune, alăturându-mă Excadronului 4. Înaintam pe un drum străjuit de pădure. Până la căderea serii, am străbătut pădurea, dar nu fără incidente, deoarece ruşii ne pregătiseră o ambuscadă.Trăgeau în duşmănie, dar nu ne-au provocat pierderi mari. Ei se bazaseră pe ajutorul infanteriei, dar aceasta nu i-a ajutat deloc, fiindcă părăsise mai devreme poziţiile de la marginea pădurii şi au dat greş. Din sens opus venea şi plutonul nostru. Eram din nou împreună şi împreună aveam să trecem şi prin alte suferinţe. 
Imediat ce ne-am reîntâlnit, s-a ordonat cantonarea trupelor pentru odihnă şi regrupare. Era vai, de odihna noastră! 
Sublocotenentul m-a chemat şi mi-a ordonat să-mi iau echipa şi să ne întoarcem pe drumul pe care veniserăm, până la capătul celălalt al pădurii, să asigurăm spatele trupei.
                   - Să nu pleci de-acolo, până nu-ţi trimit agent de legătură cu noile ordine!
                   - Am înţeles, domn' subl'ent!
                   - S-ar putea să rămâneţi acolo şi mâine şi să vă confruntaţi cu vreo unitate inamică rătăcită! Dar, după cât sunt de dezorientaţi sovieticii, nu cred că mai au forţă să opună rezistenţă!- a mai zis sublocotenentul.
Am luat cu noi hrană rece pentru vreo două zile şi ne-am dus de-am ocupat poziţia indicată de sublocotenent. Am executat trap forţat şi până la apusul soarelui eram la destinaţie. După ce ne-am instalat pe poziţie, am făcut un mic conăvăţ, de care să legăm caii pe timpul nopţii. Le-am dat şi lor fân de i-am săturat, că era din belşug prin pădure. Când am terminat cu toate  acestea, se înserase de-a binelea. Eram aşezaţi cu faţa spre sat: opt soldaţi cu două puşti-mitralieră.

3 august, 1941
               După o noapte liniştită, ne-am trezit în zorii zilei şi am reluat pânda. Până la amiază nu primiserăm niciun ordin. Dintr-o dată au apărut 6 avioane de vânătoare sovietice şi au mitraliat drumul din pădure, de sărea praful!.
               - Ia uite, mă Crăiţă, ce păţeam, dacă ne instalam pe drum!-  mi-a zis un camarad.
               - Păi, eu de ce am zis, mă, să ne dăm cu vreo 40-50 de metri spre est? Dacă ne instalam pe drum, nu aveam nici vizibilitate asupra împrejurimilor şi, pe deasupra eram şi ţintă uşoară pentru ei.
Spre fericirea noastră, n-a trecut mult timp şi a venit agentul de legătură, care ne-a transmis ordinul să urmărim unităţile noastre, Excadronul nostru fiind atunci în rezervă mobilă. 
Spre seară, avantgarda Regimentului, Excadronul 2, a avut câteva ciocniri cu sovieticii care rătăceau prin pădure.

4 august, 1941
                Trupele române au continuat urmărirea inamicului spre sud. Am pătruns într-un mare oraş şi ne-au întâmpinat cu tiruri de mitralieră. Nemţii, împreună cu vânătorii de munte şi cu Regimentul 3 Călăraşi, au trecut la atac spre seară. Nemţii au atacat cu tancurile.  Din teoria militară noi ştiam că un atac se dă în zorii zilei, dar, iată, practica ne-a demonstrat că atacul este eficient atunci când îl surprinzi pe inamic. 
Excadronul nostru s-a oprit din urmărire, pentru a i se distribui hrana. Dar, în timp ce primeam raţiile de mâncare, plutonul nostru a primit ordinul de înaintare. Trebuia să încălecăm repede, dar noi nu puteam din cauza gamelelor cu supă care ne frigeau palmele. Mutam noi gamelele dintr-o mână în alta, dar nici aşa nu era bine.Apoi ne ajutam unul pe altul: unul ţinea gamelele, până încăleca celălalt, apoi schimbam rolul. 
                 - Duppăăăă mineeeee, înainteee! - a ordonat comandantul.
Tot plutonul a pornit "după el, înainte" mânând caii cu o mână, iar cu cealaltă ţineam gamelele cu supă. Cum să mai mănânci?
                 - Traaap, maaaarş!- a răsunat a doua comandă.
Gamelele cu supă erau deja pe jos. 
Dar, de ce atâta grabă? Plutonul nostru fusese ales pentru o misiune specială. Comandantul Diviziei 8 Cavalerie, Dănescu, a format un detaşament format din vreo 60 de soldaţi pentru acea misiune. Detaşamentul format era dotat cu 12 PM-uri, un gheu şi două tunuri de câmp de la artileria călăreaţă. Era condus de un sergent. Încheietor de detaşament era un subofiţer, Dumitrana, iar comandant era căpitanul de stat major, Dobrescu Alexandru, nou venit la comanda Excadronului. Era un adevărat ofiţer: curajos, cu sânge rece.
                 - Măi băieţi, - ne spunea el,- avem de îndeplinit o misiune periculoasă. Dar, pe cât e de periculoasă, pe atât e de frumoasă. O adevărată misiune de cavalerie! Iată ce avem de făcut: trebuie să trecem linia inamică din partea de est a oraşului. Peste o jumătate de oră ai noştri vor pleca la atac împreună cu nemţii.Noi vom profita şi vom traversa calea ferată ce duce spre oraş. Când ajungem la calea ferată, ne organizăm pentru a pătrunde în dispozitivul inamic, adică: vom ocupa satul Moara, la aproximativ 40km în spatele inamicului. Satul nu e mare, dar acolo se află centrul legăturilor telefonice ale inamicului. Misiunea noastră este să distrugem toate firele de telefon. Ne vom organiza astfel: caii rămân în grija unor soldaţi. Ceilalţi soldaţi vor lua poziţie de înaintare, mai puţin o echipă, care trebuie să asigure spatele detaşamentului. Echipa ta va fi ariergarda detaşamentului, Crăiţă! Nu vreau să fim surprinşi de inamic din spate. Ştiu că mă pot baza pe tine şi de aceea te-am numit!
                     Atacul a început la ora stabilită. În dreapta noastră, Regimentul 3 Călăraşi, împreună cu o parte din Regimentul 2 - partea care mai rămăsese după plecarea noastră sub comanda generalului Radu Korne - şi unităţile germane, trăgeau de nu se mai vedea oraşul de-atâta fum. Nici sovieticii nu se lăsau, trăgeau şi ei de mama focului. 
Generalul Korne mergea în prima linie de trăgători împreună cu grupul de comandă al detaşamentului. L-am văzut când s-a apropiat de un soldat care se culcase la pământ de frica gloanţelor şi l-a îmboldit uşor cu bastonul:
                 - Hai măi, dă-i drumul, că inamicul ne aşteaptă!
Nefericitul soldat, văzându-l pe general lângă el, a rupt-o la fugă, de-i sfârâiau călcâiele. Generalul îi decora pe soldaţi chiar pe câmpul de luptă. Avea decoraţiile la el şi, în timpul atacului, pe care îl vedea că este un adevărat ostaş, îl decora pe loc.