CU CAVALERIA PE FRONTUL DE EST (continuare)

                     Eu plecasem de unul singur, punând în aplicare planul pe care i-l propusesem şi lui Nebunu. "Ajută-mi, Doamne, să scap şi de data asta!" mi-am zis în gând. Îmi era tare frică, fiindcă eram singur. Mă sileam să mă depărtez cât mai mult de inamic şi gândeam de unul singur: "Doamne, dacă voi fi rănit sau dacă mor, nu ştie nimeni de mine..."
Tot mergând aşa cu gândurile mele m-am depărtat 300 de metri de inamic şi am urcat pe o coastă de deal. Când am privit spre câmpul de luptă, m-a cuprins groaza. Toţi luptau pe viaţă şi pe moarte. Tancurile, unde vedeau trupe mai multe, acolo se duceau şi mitraliau sau treceau peste oameni şi peste cai. Unele dintre ele erau însoţite de pistolari care trăgeau din mers. Era prăpăd mare! 
                      Am rămas câteva minute, să mai privesc niţel şi am plecat. Trebuia să ies în câmp deschis şi să străbat o porţiune de drum, pe care nu se încumeta nimeni să treacă, deoarece cădea secerat de o mitralieră rusească. 
Mort sau rănit, trebuia să trec, că mi-era totuna. Dacă eram rănit, într-o jumătate de ceas muream din cauza frigului. Aşa că, m-am uitat şi eu pe unde erau mai mulţi morţi şi pe-acolo am luat-o, în salturi scurte. "Decât să mă strivească tancurile, poate am norocul şi mă omoară un glonţ de mitralieră, dar de predat, nu mă predau nici mort!" îmi ziceam.
Am făcut primul salt de vreo 4-5 metri şi m-am culcat la pământ, căci mitraliera mă luase în primire. Am făcut şi al doilea salt şi am scăpat cu bine. La al treilea, o rafală de mitralieră mi-a trecut printre picioare. 
Nu mai aveam mult, doar vreo 10 paşi. Am executat şi ultimul salt şi m-am aruncat la pământ, dar cu capul spre vale. Casca mi-a căzut de pe cap şi a luat-o la vale de parcă mai frică îi era ei decât mie. Am lăsat-o acolo amanet şi am plecat mai departe, îndreptându-mă spre nord. Urcând pe un deal, l-am întâlnit pe soldatul Stoica Mihai din Voievoda.
                     - Ce faci, mă, Mihai? l-am întrebat.
                     - Ce să fac? Sunt supărat! Mi-a rămas puşca-mitralieră pe câmpul de luptă. Ne-am pomenit cu un tanc peste noi, care voia să ne calce pe oase, dar eu nu m-am lăsat... a trecut cam la un lat de palmă pe lângă capul meu, dar puşca... n-a avut nicio şansă. Acu', cum să merg eu fără puşca- mitralieră? Zi şi tu!
                       - Lasă, mă! Nu vezi cât armament a rămas în urmă? Uite, dacă te trage cineva la răspundere, eu îţi sunt martor că ai fost silit să părăseşti mitraliera!
                     - Frate Crăiţă,mă iau după tine! Unde mergi tu, merg şi eu şi, dacă mori tu, mor şi eu cu tine!
                     - Hai, mă, lasă! Linişteşte-te! Nu moare toată lumea într-o zi! Dac-o vrea Dumnezeu, om scăpa şi din asta!
Şi am plecat la drum împreună. Din loc în loc eu mă urcam pe câte un loc mai înalt şi priveam spre câmpul de luptă. Infanteria rusească începuse înaintarea, iar tancurile dădeau târcoale trupelor noastre care începuseră să se retragă. Mulţi soldaţi erau luaţi prizonieri. 
Nemţii, care erau îmbrăcaţi cu uniforme albe de camuflaj, nu au avut niciun avantaj, deoarece pământul era acoperit cu o peliculă subţire de ghiaţă, care se înnegrise în contact cu solul. În afară de faptul că le ţineau de cald, uniformele nu-şi arătau eficienţa. Ba mai mult, le-au adus mari necazuri, fiind descoperiţi mai uşor de inamic, chiar şi de la distanţe mai mari.
Tancurile ruseşti, dacă observau un soldat neamţ, se luau după el şi, până nu-l omorau, nu-l lăsau. Pe români îi mai ocoleau, dar căutau mai mult să-i facă prizonieri.
                        Artileria era zob, căci nu se mai vedea niciun tun în poziţie de tragere. 
Ne-am continuat drumul la vale şi ne-am întâlnit cu alţi doi soldaţi  (Marcu Ion , din  Frumoasa, şi Dragne Florea, din Călineşti), îngroziţi şi ei de ceea ce văzuseră. După un dâmb, am întâlnit un grup de 14-15 soldaţi, care studiau o hartă. Erau artilerişti de-ai noştri, câţiva ofiţeri, ordonanţele şi agenţii lor. Pe ofiţeri nu i-am cunoscut, deoarece peste uniformele de ofiţeri îmbrăcaseră câte o manta de soldat. I-am recunoscut doar pe căpitanii Iacovache şi Cazacu de la regimentul 3 artilerie Călăreaţă.