luni, 2 mai 2016

UNUI PARLAMENTAR TELEORMĂNEAN


 
De-aici, din teleormănime,
Grăim, dom-le, către tine.
Nu din gură, ci din carte,
Că ni-s limbile legate.
Nu putem să spunem tot
Că ni se dă peste"bot!"
Fiindcă eşti dom-le departe,
Îţi trimitem astă carte
Şi apoi te vom ruga
Să ne trimiţi slova ta!
Şi ne spune, competent,
Ce mai e prin Parlament?
Că-ţi vom spune-apoi şi noi
Ce-i mai mândru pe la noi:
             Teleormanul cu plugari
          (pluguri trase de măgari),
             Teleormanul sărăcit
             De prea mulţi ce-au jefuit
              Din sudoarea câmpului,
              Din munca ţăranului,
             Din banii judeţului.
Şi-ţi mai spunem că, la noi
Plâng ţăranii în nevoi:
Birurile s-au mărit,
Preţurile s-au scumpit.
Te-am ales în Parlament
Crezând că eşti competent.
Ne-ai promis cerul cu stele.
Repede-ai uitat de ele!
Ţi-ai luat scaun căldicel
Şi te-ai pus să dormi în el.
Iară noi? Ce aşteptăm?
Altă dată să votăm
Un parlamentar ca tine
Sperând că va fi mai bine.
Dacă nu, toţi în cohortă
Vom mai face o revoltă.
Fără furci, fără topoare
Însă cu determinare
Şi îţi vom cere deschis
Să faci tot ce ai promis!
 



Niciun comentariu: